În sfârșit, a apărut POLIȚIA în Vamă, de 1 Mai! REACȚIA IPJ Constanța, după ce jurnaliștii Gândul au scris că POLIȚIA este de negăsit în stațiune

Publicat: 01/05/2024, 16:08

Trei echipaje de poliție se află, momentan, în apropierea plajei din Vama Veche. Mai mult, din informațiile reporterilor Gândul, aflați pe litoral, sunt și polițiști care patrulează în toată stațiunea. Reamintim că jurnaliștii Gândul au scris și despre situația ciudată din Vama Veche, acolo unde nu au văzut, inițial, nici măcar un echipaj de Poliție, deși autoritățile anunțaseră că polițiștii au împânzit stațiunile pentru a asigura ordinea și liniștea publică.

Tragedia din stațiunea 2 Mai, un precedent periculos pentru astfel de momente

Aceasta în contextul în care stațiunile de pe litoral, printre care și Vama, vor fi pline de turiști în aceste zile. Un alt motiv de îngrijorare, referitor la această situație, o reprezintă și unele  precedente periculoase, cum este accidentul din localitatea 2 Mai.

Se întâmpla în 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului, fiind găsit de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Tânărul de 19 ani a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Reacția IPJ Constanța, după ce jurnaliștii Gândul au scris că poliția este de negăsit în stațiune

„Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public, cu privire la faptul că în stațiunile Vama Veche și 2 Mai nu ar exista patrule de poliție, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La acest moment, în stațiunile Vama Veche și 2 Mai acționează patrule de ordine publică și echipaje de poliție rutieră din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră al Poliției Municipiului Mangalia.

Polițiștii acționează pentru siguranța traficului rutier, prin depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. De asemenea, aparatele de măsurare a vitezei sunt folosite la capacitate maximă, în județul Constanța, cu precădere în sudul litoralului.

Totodată, în zonă mai sunt alocate echipaje de ordine publică și din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, care pot interveni în orice moment la apelurile 112, în sprijinul și pentru siguranța cetățenilor. Toate echipajele de poliție acționează punctual, în zonele cu potențial criminogen și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.

Facem precizarea că sunt derulate acțiuni, în sistem integrat, cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța precum și cu celelalte structuri din județ, cu atribuții în domeniu.Tot în această minivacanță, în Constanța, acționează specialiști din cadrul Direcției Rutiere și Direcției de Ordine Publică, din cadrul IGPR.

Facem precizarea că structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța sunt apte să-și îndeplinească atribuțiile și misiunile ce le revin în minivacanța de 1 Mai, iar dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă au fost suplimentate și vor fi adaptate și amplasate în funcție de evoluția situației operative și de afluxul de turiști”, se arată în precizarea făcută de Poliția Constanța.

CITIȚI ȘI:

Situație ciudată în Vama Veche. În ciuda minivacanței, POLIȚIA este de negăsit în stațiune

Dosarul „2 Mai”: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Tribunalul a respins cererea de arest la domiciliu

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?